Wednesday 7 March 2018

A WEEKEND IN BUDAPEST




Prima dată când am vizitat Budapesta, acum 6 ani, am rămas cu adevărat impresionată de arhitectura și atmosfera acestui oraș. Încă pe atunci mi-a lăsat senzația unui loc magic, cu un farmec vintage care m-a cucerit îndată ce i-am pășit străzile. Tocmai din aceste motive, i-am propus lui Lilian să mergem într-un city break în capitala Ungariei, desigur împreună cu pitica noastră Magda.
Am zburat cu compania Wizzair la un preț destul de avantajos, iar apartamentul în care am stat, unul foarte drăguț și dotat cu toate comoditățile, l-am  rezervat pe Booking.com.
În prima zi, după ce ne-am cazat, am mers să servim prânzul la Gettó Gulyás, un restaurant cu un design inedit, unde am comandat un Goulash și un Beef Stew, iar imediat după, am savurat și câte un Kurtos. Cu burțile pline am pornit într-o lungă promenadă de-a lungul Dunării, am traversat Podul cu Lanțuri, după care am urcat cu funicularul pe dealul Buda unde am admirat Castelul și Bastionul Pescarilor. Storși de puteri, am coborât de pe colină, am servit cina și imediat după, am plecat să ne odihnim.

A doua zi, fiind timpul mai ploios și răcoros, am decis să vizităm Great Hall Market, cea mai mare piață acoperită din Ungaria. După ce ne-am luat câteva suveniruri (o punguță cu paprika și salam unguresc) am pornit iarăși într-o lungă plimbare până am ajuns pe Vaci Utca, una din cele mai cunoscute străzi din Budapesta, împânzită cu tot felul de magazine de firmă și restaurante. Înainte să ne întoarcem la apartament pentru o siesta, am servit un prânz delicios în restaurantul Soul Food cu bucătărie creola. Spre seară am pornit spre St. Stephen, nu înainte de a savura câte o felie de tort și ceai la Augustz. După ce am alergat prin scuarul bazilicii am luat cina la Karavan, o ogradă cu gherete de street food, unde am servit faimosul Langos, o turtă prăjită în ulei, cu topping de smântână și cașcaval ras, o mega bombă calorică înainte de somn :).

A treia și ultima zi am decis să vizităm Grădina Zoologică din Budapesta, care este uriașă și una din cele mai vechi din lume. Cu toate că Magda era mai încântată de tot felul de crenguțe și frunze pe care le găsea pe jos, eu și Lilian am rămas cu adevărat impresionați de frumusețea acestui loc, foarte bine organizat și cu o diversitate uluitoare de animale. În drum spre zoo ne-am plimbat prin Piața Eroilor, prin parcul Városliget și am reușit să admirăm și castelul Vajdahunyad. Iar spre seară, ca să încheiem în mod memorabil călătoria noastră, am ieșit la o plimbare de-a lungul Dunării, spre Parlament.
Cu siguranță nu a fost genul de vacanță din care te întorci odihnit fizic. Am mers probabil zeci de kilometri pe jos, dar ne-am întors cu sufletul fericit după atâta frumusețe, după plimbările lungi, mâncare multă și gustoasă, și desigur, pentru că am avut ocazia să le facem pe toate împreună <3.




2 comments:

  1. A venit la fix acest post, planuind o mini vacanta in Budapesta cu un copilut de 2,5 ani. Am o întrebare: cum a fost cu mesele Magdei? Mă stresează enorm acest aspect și din acest considerent nu ne am avântat la o vacanta in 3 până acum. Mersi :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sper atunci sa-ti fie cumva de ajutor acest articol :). Cat despre mesele Magdei, tocmai din acest motiv preferam sa inchiriem apartamente cu o mica bucatarie unde reusim sa gatim cate ceva. Cand ajungem la destinatie cautam un supermarket de unde luam cele necesare pentru micul dejun, fructe si covrigei pentru snack-uri. Cand luam masa in oras, eu si Magda mancam de obicei dintr-o portie (portiile fiind uriase peste tot), si ma stradui sa iau ceva care vine cu legume sau orez/ cuscus. Astfel nici eu nu exagerez cu mancarea si imi ramane loc si pentru desert :D

      Delete