Thursday 12 February 2015

SOME MORNING CONFESSIONS




Multe dintre fetele care îmi citesc blogul, m-au întrebat de nenumărate ori cum mă alimentez  și ce activitate fizică fac pentru a mă menține sănătoasă și a fi în formă. Unele dintre voi chiar mi-au sugerat să scriu pe blog postări despre rețete, exerciții etc. M-am gândit, că înainte de a scrie aceste articole, ar fi bine să vă povestesc pe scurt despre experiența mea mai putin plăcută la acest subiect. Până în vara 2012 mă alimentam și mă simțeam bine, când, aparent fără motiv, am decis să scad din porții și să nu mai consum unele alimente. Zile în șir mâncam foarte puțin iar în altele mă îndopam de parcă ar fi fost ultima masă înaintea foametei. Ajunsesem să cântăresc 47 kg, o greutate rizibilă în funcție de înălțimea mea (1,73 m). Toți îmi ziceau că arăt ca o umbră, pe când eu mă consideram cu totul invers. Număratul minuțios al caloriilor, nervii și anxietatea erau parte din rutina zilnică. Soțul meu a fost nevoit să îndure în egală măsură cu mine acea perioadă neplăcută. Tocmai mulțumită susținerii lui am reușit să ies din acel cerc vicios și să mă împac cu mine însămi. Am început să fac regulat exerciții fizice care desigur necesitau energie, de unde am început să mănânc mai mult și mai diversificat. La momentul de fată am 53 kg, organismul meu funcționează cum se cuvine, am căpătat încredere în mine și când mă privesc în oglindă, îmi place ceea ce văd. Sfatul meu, către cine se regăsește în situații similare, e să se deschidă cu cei dragi, să nu bage capul sub nisip și să pretindă că au situația sub control. Revenirea la normalitate nu e scurtă, simplă sau lipsită de recăderi dar vă asigur că e posibilă. Cam asta e pe scurt ceea ce am vrut să povestesc și recunosc că am emoții când mă gândesc că am să apăs ''Publish'' la ceva atât de personal.. dar totuși cred că merită s-o fac!

Translate/ In this post I talk about my eating disorder and how I beat it. Please use google translate to read the entire post.


2 comments:

  1. Ti-ai scris si eu cu o asa intrebare fiindca nu am avut ideea ca te-ai confruntat si tu cu asa ''chinuri'' si prosteli .Eu singura am avt de a face cu bulimia in goana dupa cifre si cu ajutorul D-lui dar nu si fara ajutorul ''problemelor de sanatate care au aparut'' am scapat ...Imi parea ca daca o sa ingtreb cit mai multe fete cum se alimenteaza o sa gasesc un raspuns care sa fie usor ,repede si sa ma satisfaca .Imi pare bine ca ai scapat de aceasta capcana a creierului ca altfel nici nu o mai poti numi si iti doresc sa fii sanatoasa si sa te pastrezi !!! :*

    ReplyDelete
  2. Nice photo :) M&MFASHIONBITES mmfashionbites.blogspot.gr
    Maria V.

    ReplyDelete